ADVERTORIAL. Uneori viața-i un joc de noroc, o goană după mai mult, mai bun sau, poate după nimic. E o alergătură continuă din care, uneori pierzi esența, pierzi valorile primordiale. Pentru fiecare sunt altele, în funcție de educație, experiență și felul de a fi. Ești un călător grăbit, care uiți să-ți mai acorzi timp pentru tine, pentru sănătatea ta. Abia când o pierzi constați importanța ei, fiindcă până atunci ai fost prea ancorat în lupta pentru altceva. Când ajungi pe marginea prăpastiei, ești capabil să plătești oricât doar ca să refaci echilibrul, dar uneori e prea târziu.
ADVERTORIAL - Conferința “Romanian Business without Borders” desfășurată la Londra în 15-16 mai la sediul Institutului Cultural Român a reunit peste 60 de antreprenori din România și din Marea Britanie.
ADVERTORIAL. Aspectul inestetic, parodontopatia sau cariile multe sunt riscuri la care ne expunem, când avem dinţii strâmbi sau nealiniați corect. Aceștia sunt mai greu de întreţinut, pot fi pierduţi mai devreme și obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ceea ce poate duce la dureri de cap, disfuncţii ATM şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui.
ADVERTORIAL - „Avem pacienți din afara granițelor, însă, de anul acesta ne dorim să creștem numărul străinilor care ne aleg pentru servicii de stomatologie. Avem un site dedicat turiștilor străini (tradus în engleză, germană și italiană) de unde aceștia pot cumpăra servicii integrate (medicale și turistice). Am înțeles că turismul medical este o întreagă industrie, iar echipa cu care lucrez este pregătită să facă față unui număr tot mai mare de pacienți străini. Pe lângă site-ul multilingv, în luna mai vom fi prezenți la o conferință internațională desfășurată la Londra. "Romanian Business without Borders" are scopul de a conecta antreprenorii români cu antreprenorii din Marea Britanie și cu siguranță vom reuși să găsim persoane cu care să colaborăm pe viitor”, afirmă dr. Vasile Caia- medic stomatolog Team Dental Clinic.
ADVERTORIAL. Canin sănătos, incisiv carie, iar premolar lipsă. Acesta este unul dintre exemplele cu care se confruntă peste 80% dintre români. Frica de stomatolog, lipsa banilor, educația primită în familie sau problemele medicale ne pun în situația de a fi „știrbi.”De aici apar o mulțime de neplăceri, de la alimentele mestecate parțial, care, odată ajunse în stomac pot crea dureri și până la pierderea încrederii în sine, cauzată de o deformare a gurii, a vocii și a întregului aspect fizic.
În zilele noastre lipsa dinților poate fi rezolvată într-un timp relativ scurt de un stomatolog priceput.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.