Iubitorii de cultură din întreaga țară, și-au marcat în calendar ziua de 15 ianuarie, data de naștere a celui mai important poet român. Și la Timișoara, împlinirea a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu va fi marcată așa cum se cuvine de către Teatrul Național.
Studentii de la Thespis fac revolutie! Evenimentele din 1989, celebrate printr-o saptamana de teatru
Trupa de teatru studențesc Thespis din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara va celebra așa cum se cuvine cei 25 de ani de la începerea Revoluției. Locuitorii orașului de pe Bega sunt așteptați să ia parte la cea de-a XXI-a ediție a festivalului „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi”, eveniment din cadrul căruia nu vor lipsi reprezentații artistice precum concerte acustice sau expoziții de fotografie dedicate Revoluției.
Teatrul Național Timișoara (TNT) pregătește un nou spectacol: ”Paganini nu mai locuiește aici”, de Carmen Dominte. Este vorba despre piesa care a câștigat Concursul Național de Dramaturgie anul acesta, în urma unei competiții în care a concurat cu alte 34 de texte, montarea ei pe scena Teatrului Național Timișoara marcând această victorie .
Publicul timișorean iubitor de teatru încă preferă piesele clasice, comedii verificate de timp, vedete de București, peruci și crinoline. Cea mai bună dovadă este „Avarul” de Molière, care la Teatrul Național Timișoara, a avut sală plină și un public ce nu s-a zgârcit cu aplauzele.
Pentru cei care aleg teatru, duminica a venit cu Sânge năvalnic, cu Frau Hess, un spectacol din Austria despre imigrație și un cabaret regizat de Alexander Hausvater despre Germania nazistă, cu Maia Morgenstern și Constantin Chiriac.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.