„I Love I”: un spectacol de teatru–dans, din Berlin, „despre încercările iranienilor şi ale israelienilor de a intra în contact prin intermediul reţelelor de socializare”, este evenimentul zilei de vineri, în Festivalul Eurothalia.
„Legea interacţiunii sau Povestea cu girafa care provoacă (prea multă) teamă” le va fi prezentată timișorenilor într-un spectacol elvețian, la Festivalul Eurothalia. Producția Zooscope Lausanne deține trofeul Premio. A șasea zi a festivalului Teatrului German are în program și un spectacol al UNATC, despre influența muzicii asupra individului”
O piesă de Bertolt Brecht în regia lui Alexandru Dabija va deschide Festivalul de Teatru Eurothalia la Timișoara: Nunta micilor burghezi. Ediția a treia a festivalului organizat de Teatrul German se desfășoară în perioada 9-17 noiembrie.
Peste 9500 de spectatori au asistat la cele 99 de reprezentații jucate de Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) în stagiunea 2012/2013. Yuri Kordonsky, Alexandru Dabija, Dragoș Buhagiar și Florin Fieroiu sunt doar câteva dintre numele ilustre înscrise pe afișele instituției în sezonul teatral abia încheiat. Acum, trupa germană repetă la producţia „Tineri fără Dumnezeu".
Timișoara, orașul cu trei teatre de stat în aceeași clădire, în trei limbi diferite. Nu secții sub umbrela aceluiași teatru, ci trei instituții independente una de cealaltă, situație unică în Europa. O multiculturalitate căreia toți îi suntem datori: șvabi, maghiari și români care se bucură, împreună, de cultura făcută pentru oameni.
Azi în Timișoara
Să aveți un Crăciun plin de bucurii, sănătate și iubire! Vă puteți crea momente de neuitat la târgul din centru.
Ştiri din Timiș
Prin intermediul proiectului național „Dăruim Bucurii și Aripi de Zbor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) a fost derulată în Timișoara acțiunea de voluntariat „Dar din dar, bucurie de Crăciun”, care a sprijinit elevii cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
3
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.