Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara celebrează Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret cu trei spectacole: întâi, celor mici le dau întâlnire Zâna Noditza și Zâna cu șapte capete în Sala Studio. Seara, tineretul e binevenit să râdă și să danseze cu Capbarosan, într-un one-man-show pe cinste.
Țarul vine la Timișoara! Asociația Amifran din Arad susține marți, 24 martie 20015, de la ora 19, în sala mare a Teatrului Maghiar din Timișoara, spectacolul ”Țarul”/”Le Tsar”, după Mihail Bulgakov.
Pici, omul care a dat vreme de peste 30 de ani sunetul producțiilor Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara, a avut parte de o petrecere-surpriză și a fost aplaudat la scenă deschisă, la finalul ultimului spectacol care l-a avut ”la butoane”, înainte de pensionare. Poreclit Pici și supranumit, în lumea teatrului, ”sunetistul sunetiștilor”, Bikfalvi József este un ”personaj” inconfundabil, arhicunoscut, care și-a pus amprenta adânc pe sutele de povești ce s-au depănat pe scândura scenei, a subliniat directorul teatrului, actorul Balázs Attila.
Două trupe de teatru reunite, 36 actori, 44 scaune, 12 mese, 20 de saci de cafea, zeci de litri de cafea, două luni intense de repetiții. Un spectacol în premieră, o colaborare în premieră, un joc în lumea visurilor, în mireasmă de cafea, anunță directorii teatrelor maghiar și german din Timișoara. Toate sub un nume: Moliendo café, în regia unui regizor-etalon, Silviu Purcărete, autorul primei coproducții maghiaro-germane din istoria teatrală a Timișoarei.
Duminică după-amiază, timișorenii care s-au plimbat pe strada Alba Iulia au avut ocazia să ia parte la un eveniment cultural inedit. Proiectul „KULT” a fost pus la cale de Teatrul Maghiar de Stat Timișoara, care i-a invitat pe trecători să-și lase amprenta pe „kultură”… la propriu.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1