Opt unităţi de lucru noi, complexe, cu tehnică de vârf în domeniu, spaţii complet reamenajate şi personal medical pregătit îi aşteaptă pe pacienţii Clinicii de chirurgie maxilo-facială din Timişoara. Lucrările de reabilitare a ambulatoriului se apropie de final.
De ziua lor, polițiștii timișeni îi așteaptă pe toți cei interesați de dotarea şi tehnica lor să treacă pragul Inspectoratului de Poliție al Județului de pe bd. Take Ionescu. Vor avea loc demonstraţii de luptă, intervenţie şi dresaj canin, precum şi exerciții desfășurate de Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș.
O aeronavă Carpatair cu 26 de pasageri la bord, care a decolat miercuri în jurul orei 10 de pe Aeroportul Timisoara cu destinația Munchen, s-a întors după zece minute de zbor, după ce piloții au anunțat o defecțiune tehnică.
Atleta Adelina Pastor este ghinionista Campionatului European de juniori. Sportiva legitimată la LPS Banatul şi CSM Timişoara a savurat pentru scurt timp medalia de bronz la 400 de metri pentru că ulterior a fost descalificată!
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara va funcţiona începând din următoarele luni un Centru euroregional pentru screeningul bolilor metabolice la nou-născut şi diagnosticul bolilor cu transmitere ereditară. Instituţia beneficiază de aproape 800.000 de euro în cadrul unui proiect european.
În octombrie, Primăria Timișoara a demolat clădirile ridicate ilegal în Piața Aurora. La final de noiembrie, reprezentanții instituției anunță că a fost făcută și curățenie, însă doar după ce firma care administrează piața a fost amendată cu 50.000 de lei de Poliția Locală Timișoara.
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Emil Boc a declarat, marţi, cu privire la un tandem Elena Lasconi - preşedinte - Ilie Bolojan - premier că discuţiile referitoare la actul de guvernare se vor purta după alegerile parlamentare, în funcţie de voturile românilor, potrivit Agerpres.
Un apartament spectaculos amplasat în inima Timișoarei, în faimosul Palat Brück, a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro și promite să atragă atenția iubitorilor de arhitectură, dar și celor care își doresc să facă o investiție într-o clădire emblematică.
Marți, 26 noiembrie, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara are loc vernisajul expoziției de icoane pe sticlă realizate de copiii de la Palatul Copiilor Timișoara și de la Clubul Copiilor Jimbolia. Aceasta poate fi vizitată până pe 21 decembrie.
Cu ocazia alegerilor parlamentare, și în acest weekend, ca și la precedentul cu alegerile prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special. Vor fi preluate cereri și eliberate documente de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
2
O masă caldă sau o pereche de ghete sunt pentru noi lucruri banale, pe care nu le-am pune pe lista de dorințe pentru Crăciun. Însă pentru cei oropsiți de soartă să aibă încălțăminte călduroasă de iarnă este de multe ori un vis.
Când vine vorba despre sănătatea femeilor, vizitele regulate la medicul ginecolog sunt esențiale pentru prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor. Într-o discuție detaliată și plină de informații utile, dr. Zoran Popa, medic primar în obstetrică-ginecologie, ne explică cât de des ar trebui să mergem la ginecolog și care sunt cele mai importante teste de prevenție. Mai mult, abordăm subiecte sensibile precum sarcinile după 35 de ani, infertilitatea și provocările specifice femeilor însărcinate. În a doua parte a acestui interviu vom vorbi despre endometrioză, menopauză și altele.