Timișorenii au stat încă o noapte în frig. Furnizorul de gaz anunțat miercuri ca soluție de avarie de primarul Fritz s-a răzgândit, dar municipalitatea a găsit o altă sursă pentru ca societatea de termoficare să poată încălzi caloriferele celor 56.000 de abonați și spitalelor din oraș. Contractul nu e semnat însă, așa că totul poate fi o nouă promisiune.
Mii de timișoreni vor sta în frig până la finalul lunii octombrie, pentru că lucrările de înlocuire a conductelor cu fonduri europene nu sunt gata. La Liceul Grigore Moisil, prima școală care s-a închis din cauza frigului din clase, se furnizează căldură din 15 octombrie, dar în alte zone se va lucra până la finalul acestei luni, deși lucrările ar fi trebuit să fie gata vineri. Primăria Timișoara continuă bătaia de joc față de timișoreni.
Ştiri din Timiș
FOTO. Proiect unic în România la UVT. A fost inaugurat un laborator de cybersecurity pentru studenți
Marți, 19 noiembrie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a făcut un pas înainte în era digitală prin inaugurarea Laboratorului Cybersecurity, proiect realizat în parteneriat cu o companie din domeniul transformării digitale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează.
Ştiri din Timiș
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială.
8