ADVERTORIAL. Dacă până acum nu ai trecut pragul unui magazin care comercializează haine la mâna a doua, acum este momentul. Poți să achiziționezi atât articole de îmbrăcăminte cât și încălțăminte de cea mai bună calitate la un preț de până la 80% și chiar 90% mai mic decât costul produsului achiziționat nou.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
6
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
Ştiri din Timiș
Într-o lume din ce în ce mai aglomerată și zgomotoasă, crearea unui mediu liniștit a devenit o prioritate atât în locuințe, cât și în spațiile de lucru. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea acusticii este utilizarea de panouri acustice. Acestea sunt versatile, ușor de instalat și extrem de eficiente pentru a crea un spațiu confortabil și lipsit de poluare fonică.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat trei proiecte cofinanțate prin Fondul Social European Plus, dedicate formării profesionale a angajaților din Regiunile Vest, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a Târgului de Crăciun va avea loc luna viitoare în comuna Giroc.