Luni a fost ultima zi în care cei care aveau autoturisme vechi puteau să mai renunţe la acestea în cadrul Programului Rabla. Interesul pentru oferta de ultim moment a fost redusă, explicaţia fiind simplă: achiziţionarea unei noi maşini cu ajutorul tichetelor valorice fusese deja oprită, la majoritatea dealerilor, cu o săptămână în urmă. Comercianţii aşteaptă să intre în vigoare Programul Rabla ediţia 2011.
Confruntaţi cu apropierea termenului limită pentru utilizarea voucherelor valabile în cadrul programului Rabla, cei care au încercat să vândă maşina bunicului, rămasă nefolosită în curte, pentru a mai face un ban, lasă la preţ sperând să cedeze tichetele deţinute. Anunţurile de mică publicitate din Timiş sunt pline de oferte pentru asemenea bonuri valorice.
Instituţiile publice finanţate integral din
bugetul de stat, local, din asigurările sociale sau
din subvenţii nu vor primi anul acesta tichete de
vacanţă şi tichete cadou, potrivit
proiectului de Ordonanţă cu privire la
rectificarea bugetară pentru anul 2009.
bugetul de stat, local, din asigurările sociale sau
din subvenţii nu vor primi anul acesta tichete de
vacanţă şi tichete cadou, potrivit
proiectului de Ordonanţă cu privire la
rectificarea bugetară pentru anul 2009.
ORADEA - Candidatul PNL la Primaria Oradea, Ilie Bolojan, şi-a prezentat marţi programul social pentru guvernarea 2008-2012. Alături de el au fost prezenţi la conferinţă candidaţii la Consiliul Local, Florica Chercheş de la Integra şi profesorul Dorel Tifor. VIDEO
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.