tion.ro Web analytics

Expoziţia de animale, chiar dacă mai mică decât în anii precedenţi, a fost principala atracţie pentru vizitatorii celei de-a zecea ediţii a Timagralim, expoziţia de specialitate organizată la Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului. Inaugurată oficial vineri, 22 iunie, acţiunea e deschisă pentru toată lumea până duminică seara. Intrarea este liberă!
Timp de trei zile, de vineri, 22 iunie, şi până duminică, 24 iunie, sediul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara se va anima odată cu organizarea celei de-a zecea ediţii a Târgului Internaţional de Agricultură Timagralim 2012. Organizatori evenimentului de pe Calea Aradului sunt Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu instituţia gazdă.
Timişorenii care desfăşoară activităţi în domeniul agro-alimentar sunt o parte importantă dintre clienţii vizaţi de Expo Arad pentru a participa la una dintre cele mai importante manifestări din acest domeniu. În perioada 8-11 septembrie, la centrul expoziţional din municipiul de pe Mureş va avea loc cea de a 22-a ediţie a Agromalim.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului are loc în aceste zile cea de-a noua ediţie a Târgului Timagralim. Evenimentul, destinat în principal publicului specializat din domeniul agricol şi alimentar, face şi deliciul copiilor, care se înghesuie la standurile cu animale.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului va fi din nou gazda uneia dintre cele mai importante expoziţii organizate la Timişoara. De joi, 16 iunie, şi până duminică, 19 iunie, va avea loc cea de-a noua ediţie a Târgului Internaţional de Agricultură Timagralim.

Ştiri din Timiș

Încă există localități din Timiș care au rămas fără curent după vijelia de vineri seară
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.

Capitală Culturală

PROGRAM. Noua ediție a FEST-FDR aduce la Timișoara piese din toată țara
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.

Eveniment

A murit artistul Marius Bațu, după ce a susținut un concert la Timișoara
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.

România

A murit Gabriel Cotabiță. Avea 69 de ani
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani. 4

Ştiri din Timiș

Licitație pentru extinderea Centurii Timișoara Nord la patru benzi
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate. 3

Capitală Culturală

Pictura prinde viață la Muzeul Național de Artă. Tablouri vivante „Caravaggio – pictorul luminii”
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.

România

O zi până la alegerile prezidențiale 2024. Votul în diasporă
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.

Utile

Atenție, șoferi! Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din vestul țării
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici