Parlamentarii PDL au primit de la preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, o mapă cu proiectele majore prioritare de investiţii ale judeţului pentru 2014-2020. Proiecte importante, cum ar fi realizarea Centrului Intermodal de Transport Marfă şi a celorlalte tronsoane din şoseaua de centură a Timişoarei sau o nouă descărcare de pe autostradă, dar care au slabe şanse să fie puse în practică sau este deja sigur că nu se vor face! Asta spune deputatul Alin Popoviciu că a constatat din discuţiile care le-a avut cu oficialii Ministerului Transporturilor. Veşti bune nu sunt nici în privinţa unui nou stadion, Bojin invocând... „criza globală”.
ACS Poli Timişoara va juca primul meci oficial din această jumătate a sezonului, luni, 24 februarie. Partida va avea loc în deplasare, la Mediaş, de la ora 20.30. Până atunci, echipa continuă pregătirea în Antalya. „Este important că nu s-au înregistrat accidentări în acest stagiu”, a anunţat, din Turcia, directorul sportiv Călin Rosenblum.
Românii ar putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză. Aceasta este o cerinţă a Comisiei Europene către Guvernul american, pentru că, potrivit legilor UE, toate ţările membre trebuie tratate la fel.
Fără noroc, dar cu un joc bun în faţa campioanei, BC Timişoara speră să joace şi mai bine, sâmbătă, 8 februarie, pe teren propriu, împotriva celor de la BC Mureş Târgu Mureş. Programată de la ora 17.15, partida nu poate fi pierdută de bănăţeni, orice pas greşit având urmări în clasament.
Un bărbat de 36 de ani din Slobozia, dat în urmărire generală, a fost găsit de poliţiştii locali în timp ce cerşea într-o intersecţie din Timişoara.
Eveniment
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 24 noiembrie, iar în județul Timiș sunt mobilizate peste 1.800 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral în cele 619 secții de votare.
Utile
Primăria Timișoara anunță vineri, 22 noiembrie, că de săptămâna viitoare se va desfășura procedura de autorizare a activităților comerciale stradale cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae. Astfel, comercianții interesați trebuie să depună la Camera 12 cererea pentru ocuparea unui amplasament în cele 19 locații disponibile.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1
Ştiri din Timiș
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18. Tot atunci va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
2