tion.ro Web analytics

timisoara medievala

Tion

Cu șampanie și caviar și-au încheiat arheologii șantierul din Piața Sf. Gheorghe. După opt săptămâni de muncă intensă în care s-au făcut descoperiri extrem de importante, cercetarea coordonată de prof.dr. Florin Drașovean este prima finalizată în perimetrul din centrul Timișoarei care va deveni pietonal. În fapt, arheologii au descoperit trei orașe sub urbea de astăzi. ”S-a salvat tot ce se putea salva de aici”, susține reputatul arheolog, la sfârșitul șantierului.
La aproape 4 metri sub trotuarele de pe strada Lucian Blaga, arheologul Alexandru Flutur a descoperit un segment impozant al unei aducțiuni masive, ce deservea, conform primelor ipoteze ale specialiștilor, morile Cetății medievale. Construit din piatră și podit cu cărămidă, apeductul dezvăluie spectaculos o condiție esențială pentru viața Timișoarei de acum aproximativ jumătate de mileniu. Deasupra Canalului morilor, se vede sistemul complex pe care, după 1716, l-au construit austriecii pentru a aduce apa în Cetate.
Ultimele ore de cercetări în Piața Sf. Gheorghe le-au adus arheologilor înșiși surprize de proporții. În cel mai timpuriu strat de construire, ei au descoperit o casă medievală, mai veche decât Moscheea Sultanului Biruitor, ai cărei pereți de lemn s-au păstrat aproape intacți, încât se poate pur și simplu intra în ea. Mai mult, în beciul casei, ei au găsit un vas otoman întreg, fragmente de postav verde și de mătase și alte obiecte ale celor care au locuit-o. Descoperirile făcute în cele opt săptămâni de lucru aici aduc informații esențiale pentru înțelegerea Timișoarei medievale.

Utile

Se întrerupe apa joi în Liebling și Pădureni
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 24 aprilie, se va întrerupe apa în Liebling și Pădureni pentru spălarea rețelei de distribuție.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 aprilie 2025, în Timișoara?
Joi, 24 aprilie, puteți participa la diverse ateliere, să mergeți la film sau la teatru.

Ştiri sportive

FC Hermannstadt merge în finala Cupei României, după ce a învins Rapidul cu 2-1
FC Hermannstadt s-a calificat în mod dramatic în finala Cupei României la fotbal, după o victorie cu 2-1 în fața Rapidului București, miercuri seară, pe teren propriu, în prima semifinală a competiției, potrivit Agerpres.

Cinema

VIDEO. Sezonul 2 din „Wednesday" apare curând. Serialul Netflix părăsește România
Netflix a anunțat miercuri că serialul de succes „Wednesday”, primul proiect original al platformei filmat în România, va reveni cu al doilea sezon în luna august.

Ştiri din Timiș

Trei zile dedicate tehnologiilor cuantice la UVT „Quantum School 2025”
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Matematică și Informatică, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Quantum School @ UVT 2025”, dedicată promovării cunoștințelor despre tehnologiile cuantice.

Mapamond

VIDEO. Un autoturism a explodat în parcarea unui mall, în apropiere de Kremlin
O mașină a explodat într-o parcare a unui mall aflat la aproximativ cinci kilometri de Kremlin. UPDATE: Incendiul a fost stins de pompieri și a afectat doar o zonă restrânsă. Nu s-au raportat victime, potrivit TASS.

Mapamond

Crimeea nu e negociabilă: Ucraina nu cedează în fața Rusiei
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a declarat miercuri că Ucraina nu va recunoaște niciodată Peninsula Crimeea ca teritoriu rus, chiar în ziua în care, la Londra, au loc negocieri între emisari ai Kievului, parteneri europeni și Statele Unite privind o posibilă încetare a focului, informează EFE, citată de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

„Color the Village” revine în iunie. Se caută voluntari pentru a renova 30 de case într-un sat din Caraș-Severin
Asociația Acasă în Banat lansează înscrierile pentru ediția din acest an a evenimentului „Color the Village”, care va avea loc în perioada 5–7 iunie, în satul Grădinari, județul Caraș-Severin. Timp de trei zile, voluntarii vor lucra cot la cot pentru a renova 30 de case.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici