
Timișoara va avea în cele din urmă un muzeu al Revoluției din Decembrie 1989. Este promisiunea pe care o fac an de an autoritățile locale, mai ales în luna decembrie, când omagiază eroii răpuși în lupta pentru libertate. Cea mai nouă propunere a fost făcută de un consilier local, care spune că locul cel mai potrivit pentru Muzeul Revoluției ar fi chiar… Garnizoana din Piața Libertății. Un parlamentar de Timiș susține că s-au alocat deja bani pentru documentația necesară demarării proiectului.