Un număr de 20 de persoane private de libertate, care desfăşoară activităţi lucrative în exteriorul locului de deţinere, se vor întâlni vineri, 1 iunie, cu copiii lor. Locul întâlnirii: Parcul Copiilor.
Demolarea casei Muhle, situată pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3 din Timișoara, de către un clan de romi a stârnit furie în rândul timișorenilor. Ultimele care au luat atitudine sunt față de distrugerea istoriei municipiului Timișoara sunt asociațiile civice.
Doi tineri din Timișoara au fost reținuți și riscă să ajungă după gratii, fiind suspectați de spargerea mai multor boxe din subsolurile unor locuințe din municipiu, de unde au furat mai multe bunuri. Cei doi au vor fi prezentați, miercuri, Parechetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.
Copii, tineri sau vârstnici care vor să afle unde ajunge apa uzată a timişorenilor şi cum este ea curaţată înainte de a fi deversată în râul Bega sunt invitaţi la Aquatim. În data de 5 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Aquatim organizează Ziua porţilor deschise la Staţia de epurare a apei din Timişoara, de pe strada Păstorilor nr. 1.
Un tânăr de 26 de ani, din Timișoara, a fost prins, luni seara, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Sever Bocu din municipiu, după ce a consumat canabis. Șoferul este acum cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor interzise.
România
Sute de tineri s-au strâns luni seară în Piața Universității din București, unde protestează împotriva lui Călin Georgescu, spunând că „România e amenințată de o dictatură legionară”.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
România
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a intrat în turul 2 de pe al doilea loc. În urma centralizării tuturor voturilor, independentul Călin Georgescu a ieșit primul, iar Lasconi l-a bătut cu 2.740 de voturi pe social-democratul Marcel Ciolacu.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.