Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara a ales un mod inedit de a sărbători Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiţilor. Poştaşii nu au sărbătorit cuplurile din cadrul instituţiei, de atenţia Poştei bucurându-se în această zi cele mai longevive cupluri timişorene.
Trupele timişorene Desant, Chiroptera şi Pandora au fost invitate să susţină recitaluri în cadrul celei de-a 9-a ediţii a West Romanian Bike Weekend, manifestare care pentru al treilea an consecutiv va avea loc la Arşiţa Neagră, la şapte kilometri de Reşiţa.
Cele mai bune echipe de minifotbal din ţară se adună între 29 iunie şi 1 iulie la Iaşi pentru turneul final al Cupei României. Misiunea cea mai grea va fi pentru AS WMT Giroc Timişoara, formaţie care anul trecut cucerea în premieră trofeul Cupei şi care acum are dificila misiune de a-l apăra.
Cum Timişoara râvneşte la titlul de capitală culturală europeană, anul acesta „Săptămâna Calităţii Timişorene” va cuprinde şi o secţiune dedicată calităţii în cultură. Manifestările au debutat luni şi urmează o săptămână de simpozioane, mese rotunde, conferinţe şi seminarii care vor avea în prim plan calitatea.
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.