Cea mai profitabilă societate a primăriei, SDM, „trăiește” tot mai bine din bani publici. Primăria Timișoara este, fără doar și poate, cel mai bun client al SDM, care a avut încasări de peste 11,1 milioane de euro din bugetul local în 2019: 8 mil. euro pe străzi și trotuare, 2,3 milioane de euro pe semnalizare rutieră. A luat și aproape 2 mil. euro prin Timpark. Ar fi făcut totuși peste 700 de locuri de parcare noi, dar nu ni se mai spune pe ce străzi.
Mașinile cu numere străine nu mai beneficiază de parcare gratuită la Timișoara, au decis, marți, consilierii locali. Propunerea a venit de la alesul municipal independent Adrian Orza, care a atras atenția că românii nu parchează gratuit niciunde în Europa. Atenție! De acum încolo veți plăti mai mult pentru a parca pe două străzi din oraș, iar SDM a pus parcare cu plata și pe mai alte artere.
Conducerea Primăriei Timișoara consideră că transportul în comun în zona centrală este „la un nivel destul de ridicat”, așa că a decis să le ofere șoferilor un motiv excelent să își lase mașinile acasă: dublează costul parcării pe două artere foarte folosite. Altele vor intra pentru prima dată în sistemul Timpark. De asemenea, la cinci ani de la finalizarea lucrărilor în zona centrală, străzile devenite pietonale vor fi scoase și din sistemul Timpark.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 decembrie, puteți vizita târgul de Crăciun din centru sau să mergeți la expoziții.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
Eveniment
Tragedie în cea de-a treia zi de Crăciun pe un drum național din Timiș. Un bărbat care se deplasa cu bicicleta a murit într-un accident rutier.
4
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.