Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara-Timpark vă reamintește modalitatea de plată în parcările cu tarif progresiv din zona Verde, pentru a evita situațiile neplăcute în care ați putea fi sancționați pentru folosirea incorectă a modalitaților de plată.
La finalul anului trecut, Primăria Timișoara a câștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul pentru terenul din spatele magazinului Bega, care le aparținuse anterior fraților Cristescu, folosit drept parcare privată. Acum vrea să recupereze în instanță suma cuvenită pe perioada în care spațiul a fost folosit fără drept.
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK reamintește proprietarilor de autovehicule despre inițiativa pusă în aplicare în luna aprilie 2022, prin care pot obține un abonament gratuit, de tip COMBINAT, pentru staționarea în zonele roșie, galbenă și albastră, timp de o lună de zile, pentru persoanele care donează sânge.
Primăria Municipiului Timișoara, titular al proiectului „Amenajare zona Kuncz” propus a fi amplasat în Municipiul Timișoara, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Timiș, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare zona Kuncz” propus a fi amplasat în Municipiul Timișoara.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.