Răzvan Nedelcu, patronul firmei Îngerii Galbeni, a fost adus în cătușe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, duminică seara. Acesta a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică el a lovit cu mașina mai mulți tineri adunați să protesteze într-o parcare de pe strada Miresei.
O asistentă din Timişoara s-a oferit voluntar pentru a ajuta tinerii care suferă acum pe patul de spital în Bucureşti, în urma incendiului care a avut loc în clubul Colectiv. Nu are bani, din salariul de asistentă, să facă donaţii, mai ales că și creşte singură un copil, dar vrea să ajute prin voluntariat. Este dispusă să meargă acolo pentru a îngriji tinerii care se zbat între viaţă şi moarte.
Planuri de weekend stricate pentru patru timișoreni care au ajuns la spital, vineri seara, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc după ce șoferul autoturismului a vrut să depășească o coloană de mașini pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș, în apropiere de Moșnița Nouă, iar un alt autoturism i-a tăiat calea. Circulația în zonă a fost blocată aproximativ o oră.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1