ACS Poli Timişoara a reuşit şi prima victorie din cantonamentul de iarnă. În Antalya, formaţia bănăţeană a jucat împotriva celor de la Zeta Golubovci şi s-a impus prin golurile marcate de Boldea, respectiv Trandu, muntenegrenii reuşind la rândul lor un gol.
După distracţia hibernală din partida amicală de miercuri, antrenorul ACS Poli, Aurel Şunda, a stabilit cu cine va pleca spre zările calde, în cantonamentul din Antalya. Pe lista tehnicianului au fost trecuţi 29 de fotbalişti. Acasă rămân Roman şi Belu, accidentaţi.
Ministerul Educaţiei a publicat lista unităţilor şcolare care vor fi închise, marţi, 28 ianuarie, din cauza zăpezii. Vorbim de cursuri suspendate integral în Bucureşti şi 15 judeţe. De asemenea, în cinci judeţe doar unele şcoli vor fi închise.
Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a anunțat că va efectua o remaniere guvernamentală săptămâna viitoare și va modifica legile contestate de opoziție. Ianukovici avertizează că va recurge la „toate mijloacele" dacă opoziţia nu acceptă un acord. La Cernăuți au avut loc o serie de manifestații.
Au luat de la ACS Politehnica Timişoara şi au dat la rugby şi Catedrala Mântuirii Neamului. Decizia consilierilor judeţeni i-a lăsat un gust amar primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care promite că nu va reduce, în 2014, finanţarea echipei sale de suflet.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara revine pe 5-6 aprilie la Iulius Congress Hall, reunind cei mai importanți jucători din domeniu: dezvoltatori, agenții, bănci, firme de design interior etc.
Mapamond
Organizația Veteranilor Ruși s-a adresat autorităților ruse cu solicitarea de a interzice telenovele turcești care înfățișează bărbați ideali și care adâncesc criza demografică din Rusia, deoarece, potrivit organizației, femeile își pierd interesul pentru bărbații ruși, scrie Agerpres.
Mapamond
Desfășurată în ultima sâmbătă a lunii martie, pe 22 martie 2025, Ora Pământului (Earth Hour) este cunoscută pentru momentul stingerea luminilor, la care au participat oameni din întreaga lume încă de la prima marcare în 2007, pentru a arăta un sprijin simbolic pentru planetă și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu care afectează pământul, potrivit Agerpres.
România
Mai mulţi români au fost ademeniţi de un conaţional cu promisiuni false să vină la muncă în Germania, dar odată ajunşi acolo au fost exploataţi, fiind puşi să muncească câte 13 ore în fiecare zi, scrie Hotnews.ro.
Utile
Sâmbătă, 22 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
După succesul campaniei din martie, Filarmonica Banatul Timișoara oferă luna viitoare patru concerte speciale, la un preț avantajos: 120 de lei pentru patru concerte.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la proiecții, spectacole de teatru și petreceri diverse.