Timişorenii care nu s-au speriat de ploaie au trăit o seară fantastică alături de Salao şi Tito Paris, la PLAI. Iar vremea a ţinut cu muzica, ploaia oprindu-se exact atât timp cât să permită spectatorilor să guste din plin ceea ce au avut de oferit cei doi artişti.
Tito Paris, artistul care a colaborat cu Bana şi Cesaria Evora, este primul artist anunţat de organizatorii celei de-a noua ediţii Plai, care va avea loc în septembrie, la Muzeul Satului din Timişoara.
Eveniment
O șoferiță în vârstă de 41 de ani a fost rănită, vineri, într-un accident rutier ce a avut loc pe o arteră intens circulată din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Guvernul a adoptat proiectul conform căruia peste 400 de școli din România vor beneficia de suplimentări pentru programul național „Masă sănătoasă”. În județul Timiș, 15 școli care asigură câte o masă caldă pe zi pentru elevi vor primi fonduri în plus.
Ştiri din Timiș
În a doua ședință a noilor reprezentanți ai administrației județene, ce a avut loc, vineri, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, a fost votat proiectul care prevede înființarea postului de director de cabinet al președintelui.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Începutul lunii noiembrie marchează deschiderea Salonului de Masaj Holistic Zensation, o oază de liniște în inima Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Așa cum au convenit liderii PSD și PNL după alegerile locale, din rândul consilierilor județeni au fost aleși doi vicepreședinți de la cele două formațiuni politice. Este vorba despre Alexandru Iovescu (PSD) și Alin Popoviciu (PNL).
2
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Moșnița Nouă și toți cei interesați pot participa sâmbătă, 9 noiembrie, la concursul Ceaunul Moșnițean.