Directorul Apelor Banat, Titu Bojin, a atras atenția, în ședința de plen de miercuri a Consiliului Județean Timiș, că într-o lună se încheie cei cinci ani de administrare a pistei de biciclete de pe malul Begăi, cea care ajunge până la granița cu Serbia, iar după acest termen, dacă ea nu va fi preluată de Consiliul Județean Timiș, va rămâne de izbeliște. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, susține că are nevoie de timp pentru a analiza ce ar însemna administrarea acestei piste.
Directorul Administrației Bazinale de Apă Banat (ABAB) Titu Bojin a ridicat problema pistei de biciclete de pe malul Begăi, de la ieșire din Timișoara spre Serbia, joi, în plenul Consiliului Județean Timiș. Titu Bojin, consilier județean UNPR, a tras un semnal de alarmă referitor la faptul că pista va rămâne a nimănui dacă nu o preia cineva în administrare, iar aceasta pentru că pista care duce de la ieșire din Timișoara spre Serbia va ieși din administrarea ABAB la finalul acestui an. Pista ar putea fi preluată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, vineri după-masă la Timișoara. Mașina în care se afla a fost implicată într-un accident în zona Torontalului.
Eveniment
O femeie în vârstă de 72 de ani a ajuns, vineri, la spital, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier pe bulevardul Eroilor de la Tisa.
Ştiri din Timiș
La trecerea dintre ani, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști cunoscuți, care le vor cânta timișorenilor. De asemenea, comunitatea sârbă va avea parte de două concerte înainte de Crăciunul pe rit vechi.
Ştiri din Timiș
După o ședință în care a fost retras de pe ordinea de zi și alta în care a căzut la vot, proiectul care vizează impozitele și taxele locale pentru 2025 va ajunge din nou pe masa consilierilor locali în 23 decembrie.
Ştiri din Timiș
Asociația Happy Tails Timișoara, alături de Asociația Poli, organizează ediția din acest an a evenimentului „Fii TU Santa Paws!”. Puteți dona mâncare și bani pentru animăluțele care se află la adăpost.
Ştiri din Timiș
Ligia Deca, ministra Educației, a semnat alături de Laurențiu Georgescu, directorul general administrativ al Universității de Vest din Timișoara, două contracte de modernizare a infrastructurii universității, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Eveniment
Doi timișeni, tată și fiu, au fost depistați în flagrant delict cu aproximativ nouă kilograme de canabis. Fiul în vârstă de 43 de ani a primit arest preventiv pentru 30 de zile, iar tatăl său, în vârstă de 70 de ani, este în arest la domiciliu.