Prin dosarul de candidatură al Asociației Capitală Culturală Europeană, Primăria Timișoara și-a asumat construirea sau amenajarea, până în 2021, a unui Centru de Artă, Tehnologie și Experiment (MultipleXity), estimat în documentul amintit la 12 milioane de euro. Anii au trecut, iar acest centru nu a fost ridicat. În schimb, Primăria Timișoara propune acum ca acest centru, esențial pentru programul Timișoara 2021, să fie deschis în două clădiri ale STPT, situate pe bulevardul Take Ionescu: fostul sediu RATT și Muzeul Corneliu Miklosi. Pentru a prelua aceste clădiri, municipalitatea este pregătită să plătească STPT 6 milioane de lei.
La șase ani de la primele promisiuni ministeriale legate de construirea unui Muzeu al Revoluției, ministrul Culturii în funcție, Valer Daniel Breaz, a declarat, vineri, la Giarmata, că se vor găsi bani și pentru realizarea acestui obiectiv la Timișoara, după ce clădirea Garnizoanei a trecut în proprietatea ministerului pe care îl conduce. Ministrul promite bani și pentru proiectele Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană... cel puțin proiectele de anul acesta.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
1
România
Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
9