Cel mai mare festival de muzică electronică alternativă din România, TMBase, va debuta la Timişoara peste o săptămână, cu ediţia numărul 12. High Contrast, Ed Solo, Ragga Twins şi True Ingredients sunt doar câţiva dintre invitaţii de peste hotare care îşi vor dovedi priceperea în cele trei zile de festival.
Prezent de 12 ani în peisajul muzical românesc, festivalul TMBase continuă să fie un reper şi un punct de întâlnire pentru iubitorii de muzică electronică din întreaga ţară. Peste două săptămâni, nebunia reîncepe la Timişoara, cu trei nopţi pline de muzică fără frontiere.
Cunoscutul DJ şi producător irlandez High Contrast, pe numele său adevărat Lincoln Barett, va fi prezent pe 17 octombrie la Timişoara, în premieră în România, în cadrul festivalului TMBase.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.