Suntem din nou intr-un top european, dar nu la coada lui, ci printre primele locuri la... consumul de alcool. Da, romanii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, iar doua milioane dintre ei beau in exces.
Un alt clasament european in care Romania ocupa ultimul loc: 42,5% din populatie locuieste in case fara bai. Bulgaria, Lituania sau Letonia stau putin mai bine ca noi in acest inedit top.
Datele oficiale din domeniul cadastral arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din Timiş este în scădere. Vânzarea de terenuri şi locuinţe a fost, după primele patru luni ale anului, mai scăzută în cel mai vestic judeţ al României. La nivel naţional numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
In perioada in care economia americana a dominat economia globala, ar fi fost imposibil sa ne imaginam ca un oras strain, mai ales unul dintr-o tara fosta comunista, va detine cel mai mare numar de miliardari din lume. In acest an insa, cel mai vechi oras bogat al secolului 20, New York-ul, a fost detronat de Moscova, potrivit topului Forbes.
Rugbiştii timişoreni nu au timp să savureze primul succes din Top 4, cel cu Steaua de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că la orizont se întrevăd deja două partide cu Ştiinţa Baia Mare. Cele două formaţii se înfruntă sâmbătă în campionat, într-un meci practic fără miză pentru RCM Universitatea Timişoara, iar la o săptămână distanţă îşi dispută trofeul Ligii Europei Centrale!