S-a mâncat tort, marți, la sediul Poliției Locale Timișoara. Oamenii legii au primit un tort personalizat de la o timișoreancă, dar și „o scrisoare de mulțumire deosebită”, așa cum o numesc agenții locali. Femeia îi mulțumește directorului Dorel Cojan, pentru modul „impecabil” în care instituția condusă de el vine de fiecare dată în ajutorul cetățenilor. Iar polițiștii locali spun că au un gust amar de la criticile nejustificate ale unora, dar le acceptă.
O nouă modă printre părinți: Smash the cake pentru copii de un an. Prețul fotografiilor la Timișoara
Ce este „Smash the cake” („Zdrobește tortul”)? Un fel de „Trash the dress” („Distruge rochia”) pentru copii. În ultimul timp este o adevărată „modă” printre părinți să-și ducă copiii de un an la fotograf, cu tortul aferent, pentru amintiri... Care sunt prețurile la Timișoara?
Cu ocazia zilei sale de naștere, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost sărbătorit de colegii peneliști în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Timiş, care s-a desfăşurat, joi, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. La Comitet au paticipat şi copreşedinţii PNL la nivel naţional Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.
Timişoara a intrat în sezonul pregătirilor de nuntă. Cei care vor să-şi alăture destinele au început deja să-şi pregătească evenimentul fericit. La Casa Tineretului se pot găsi în aceste zile toate cele necesare, de la costume şi rochii de mirese, la torturi cu multe etaje, aranjamente florale până la servicii care mai de care mai sofisticate destinate special mirilor şi nuntaşilor. Până duminică, aici are loc o nouă ediţie a unui eveniment de tradiţie: „Planifică-ţi nunta într-o zi”.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.