Pentru a combate traficul de persoane, Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara (AIT) face echipă cu Asociația WorldTeach. Aeroportul și asociația au semnat un parteneriat pentru promovarea prevenirii abuzurilor care ar putea avea loc în sălile de așteptare din aerogara timișoreană. Pe monitoarele AIT vor rula mesaje de informare cu privire la prevenția și protecția împotriva abuzurilor și a traficului de persoane.
20 de ani de activitate a Asociației WorldTeach au fost aniversați luni seară, la eveniment participând membri ai Academiei de Poliție Ștefan cel Mare din Chișinău, ai Penitenciarului Timișoara, psihologi, avocați, angajați ai Direcției de Sănătate Publică Timiș, ai ITM Timiș, antreprenori locali, reprezentanți ai unor ONG-uri din țară, profesori la Universitatea Tibiscus din Timișoara și reprezentanți ai Primăriei Nădrag.
La Universitatea de Vest Timişoara a fost lansată vineri o campanie de informare privind traficul de persoane. Prin intermediul acesteia, cu sprijin american, se doreşte creşterea încrederii oamenilor în organele de aplicare a legii, dar şi identificarea timpurie a posibilelor victime ale exploatării de persoane.
La Timișoara va avea loc un campionat de fotbal împotriva traficului de persoane. Evenimentul se desfășoară sub titulatura “Cupa Justiţiei”. Acţiunea îmbină sportul cu sesiuni de informare privind traficul de persoane şi metodele prin care elevii se pot proteja împotriva acestui fenomen. În Timiș, peste 70 de persoane au fost identificate anul trecut ca fiind victime ale traficului de persoane.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.