Ştim că vă interesează ceea ce se întâmplă în oraş şi de aceea am lansat recent o nouă campanie, în cadrul căreia v-am propus să veniţi cu soluţii la diferite probleme. Pentru început v-am întrebat care este cea mai aglomerată intersecţie din Timişoara şi ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru fluidizarea circulaţiei. Am primit numeroase propuneri. Am selectat câteva dintre cele mai interesante şi le-am prezentat autorităţilor locale. Vedeţi în continuare răspunsurile reprezentanţilor primăriei.
Poliţiştii din Timişoara au ieşit din nou pe străzi pentru a prinde şoferii care încearcă să fenteze traficul din Timişoara şi depăşesc coloanele de maşini aflate în aşteptare. În mai puţin de trei ore, poliţiştii au dat amenzi de 2.500 de lei şi au ridicat 11 permise.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, acuză Poliţia şi Jandarmeria timişoreană că au oprit, la filtre instalate la intrarea în municipiu, 34 de autocare cu militanţi din Arad şi Bihor care trebuiau să ajungă la mitingul electoral al lui Klaus Iohannis din Parcul Rozelor. Edilul PDL susţine că aceste controale au durat chiar şi o oră şi jumătate, astfel încât un număr de 11 autocare nu au mai ajuns la miting. Reprezentanţii IPJ Timiş susţin că nu a existat niciun control, poliţiştii rutieri fiind puşi în intersecţii tocmai pentru a fluidiza circulaţia cu ocazia mitingului ACL.
La Timişoara au fost adunate până acum aproximativ 10.000 de semnături, susţine primarul Nicolae Robu, pentru a cere Guvernului includerea şoselei de centură a oraşului în noul Master Plan pe Transport, documentul strategic ce va sta la baza planificării investiţiilor în infrastructura de transport până în 2030. Pentru a fi mai convingător, edilul a şi postat pe Facebook un filmuleţ cu unul din bulevardele Timişoarei, bulevardul Liviu Rebreanu, care este străbătut zilnic de o mulţime de maşini de mare tonaj...
Plimbare cu mașina oprită de polițiști pentru un bărbat de 64 de ani din Timișoara. Acesta a fost tras pe dreapta în trafic de oamenii legii și, pentru că băuse foarte mult înainte de a se urca la volan, s-a ales cu dosar penal.
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4