Darius Vâlcov a depus, joi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru delegat al Bugetului. Evenimentul ar fi trebui să aibă loc miercuri seară, dar a fost amânat din cauza unei dispute dintre Traian Băsescu și Victor Ponta.
Președintele Traian Băsescu, într-un discurs susținut, sâmbătă, la Congresul Organizaţiei de femei al PMP, a pledat pentru Cristian Diaconescu, spunând că pregătirea candidatului PMP la alegerile prezidențiale este pe „profilul unui președinte”.
Liderul Senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că nu vrea să răspundă președintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat că este „marele păpuşar de la ADS”. Senatorul de Timiș a spus că șeful statului este „măcinat de o frică teribilă”, din cauza anchetelor judiciare de proporții în care sunt implicați membrii familiei sale.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ar putea publica toate discuțiile oficiale pe care le-a avut cu Victor Ponta, pentru a demonstra cât este de nepregătit premierul. La rândul său, Ponta a explicat că a greșit atunci când a purtat discuții cu șeful statului, spunând că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii".
După publicarea înregistrării discuțiilor pe tema legii privind reducerea CAS, dintre Traian Băsescu, Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, premierul a declarat că nu termenul invocat de președinte, „MTO”, în timpul consultărilor i-a creeat probleme de înțelegere, ci accentul în limba engleză al lui Băsescu.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
5
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.