Adrian Diaconu, deputat PP-DD de Timiş şi lider al partidului domnului Dan din cel mai vestic judeţ al ţării, a primit joi seară sms-ul din partea primarului Nicolae Robu prin care explica aliaţilor cum stă treaba cu conflictul cu viceprimarul Stoia, căruia primarul urbei de pe Bega i-a cerut demisia şi retragerea sprijinului politic de către partenerii din USL - PSD. Diaconu însă nu se lasă prea înduplecat de sms-urile primarului Timişoarei şi aşteaptă o finalitate a acestui conflict dintre cei aflaţi în fruntea Primăriei Timişoara.
Războiul declaraţiilor continuă la vârful Primăriei Timişoara. Viceprimarul Traian Stoia contraatacă, după ce primarul Nicolae Robu a anunţat, joi, că nu mai poate continua colaborarea cu el şi că cere PSD să-i retragă sprijinul politic. „Este primar USL şi nu are niciun fel de merite în faptul că a ajuns primar (...) Dacă în locul dânsului ar fi candidat o păpuşă gonflabilă ar fi ieşit acea păpuşă gonflabilă”, spune Stoia!
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu se implică în scandalul dintre primarul Nicolae Robu şi viceprimarul PSD Traian Stoia. Acesta susţine că politicienii din Timişoara sunt de o „calitate foarte proastă”, însă anunţul făcut de Robu, joi, a fost un gest politic curajos şi îl îndeamnă să rupă PNL de PSD în Timiş.
Vicepreședintele PSD Ion Mocioalcă este de părere că anunțul făcut de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care a cerut social-democraților să retragă sprijinul politic acordat viceprimarului Traian Stoia, este unul precipitat, care pune sub semnul întrebării funcționarea Uniunii Social Liberale.
În declaraţiile belicoase făcute joi de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, la adresa viceprimarului Traian Stoia, edilul liberal a pomenit şi numele omului de afaceri Marius Cristescu, vorbind despre implicarea acestuia din urmă în unele chestiuni care ţin de prerogativele administraţiei locale şi relaţia vicelui PSD cu acesta. Robu a recunoscut însă că a fost finanţat de Cristescu în campania electorală.
Eveniment
O tânără a fost atacată de un bărbat în zona Isho din Timișoara. Locuitorii unui bloc au sărit în ajutor și au salvat femeia din mâinile agresorului. Aceasta a fost transportată la spital. El a fost reținut de polițiști.
Eveniment
În noaptea de marți spre miercuri, pompierii au intervenit în zona Badea Cârțan pentru a scoate din apă o persoană care a căzut în Bega. Aceasta a fost transportată la spital.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
2
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
49