Chiar dacă aleşii locali din Timişoara au aprobat încă de la începutul anului vânzarea de bilete în mijloacele de transport în comun la suprapreţ, la 5 lei călătoria, pentru cei care nu apucă să le achiziţioneze de la chioşc, acest lucru nu este încă posibil. Din mai ar putea fi introduse totuşi automate de bilete pe o linie de autobuz, iar şeful RATT spune că se pregăteşte şi taxarea prin SMS.
După ce în urmă cu exact o săptămână consilierii locali din Timişoara au respins achiziţia de noi tramvaie, proiectul de hotărâre care prevedea cumpărarea noilor mijloace de transport în comun a fost aprobat în doar câteva secunde în şedinţa festivă de consiliu dedicată Revoluţiei de marţi.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole sau la o piesă de teatru.
Eveniment
Avionul care opera marți seara zborul Lufthansa pe ruta Sibiu - München (Germania) a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Un proiect foarte important pentru județ, consolidarea malurilor râului Timiș, continuă și anul acesta. Lucrările se ridică la aproximativ șase milioane de euro și ne vor feri de inundații.
România
Ordonanța de urgență „trenuleț”, care a fost aprobată de Guvern, aduce mai multe modificări în sistemul educației în acest an.
5
Eveniment
În 2024, pompierii de la ISU Timiș au fost chemați să stingă 225 de incendii izbucnite la locuințe, precum și la 69 de autoturisme, arată o statistică întocmită de instituție la solicitarea Tion.
Mapamond
Peste 95 de persoane au murit și 130 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7 pe scara Richter, produs marți dimineața în zona Tibet/Himalaya, la o adâncime de 10 km. Seismul a fost resimțit până în India și Nepal.
România
Astăzi, 7 ianuarie, este ziua în care creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Aproape două milioane de români își serbează astăzi onomastica.