tion.ro Web analytics

Mapamond

A fost ucis liderul grupării teroriste ISIS, într-un atac aerian efectuat în Siria
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.

Ştiri din Timiș

CJT și Spitalul Județean din Timișoara cer bani de la Ministerul Investițiilor pentru încă o clădire a unității sanitare
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.

Ştiri din Timiș

Programul marilor magazine din Timișoara de Crăciun și Anul Nou
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.

Ştiri din Timiș

Preotul Ionel Popescu a lansat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Eveniment

Carambol pe Autostrada A1, sensul spre Lugoj
Șapte mașini au fost implicate într-o tamponare pe Autostrada A1, în județul Timiș.

Mapamond

VIDEO. Patru morți și sute de răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime adunată la un târg de Crăciun din Germania
Atac în Germania. Patru persoane au murit și două sute sunt rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Este vorba de un medic originar din Arabia Saudită.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara nu mai cumpără clădirea din Iosefin cu aproape 2 milioane de euro
Municipalitatea nu mai poate achiziționa imobilul istoric renovat din cartierul Iosefin, pentru care era dispusă să achite 1,9 milioane de euro din bugetul local.

Ştiri din Timiș

Evenimentele dedicate celor 35 de ani de la Revoluția din 1989, încheiate cu „Gala Libertății”
Seria de evenimente „35 de ani de libertate”, dedicată comemorării Revoluției din 1989 de la Timișoara, a luat sfârșit vineri seară, cu „Gala Libertății”. Evenimentul organizat de primărie sub forma unui spectacol de teatru multimedia a atras ca participanți mai mulți ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite și alte oficialități.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici