A 14-a prelevare de organe din acest an, realizată în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judeţean din Timişoara, a dus la salvarea mai multor pacienţi aflaţi pe listele de transplant din ţară.
Marcată anual în 15 aprilie, Ziua Naţională a Transplantului a adus Spitalului Judeţean Timişoara o diplomă pentru activitatea deosebită desfăşurată în 2010 în domeniu, iar placheta a fost primită vineri, la Bucureşti, de asistent Dan Ilincariu, coordonatorul Programului de transplant de la Timişoara. Membrii Asociaţiei Beneficiarilor de Transplant din Vest au împărţit pliante cu informaţii despre donarea de organe.
Să te trezeşti în fiecare zi gândindu-te că poate fi ultima şi să stai ani în şir cu moartea pândind după tine înseamnă traume despre care pot vorbi azi câţiva oameni norocoşi: beneficiarii transplantului de organe. În Timiş, aceştia au înfiinţat o asociaţie şi se pregătesc să dărâme prejudecăţile privind donarea de organe dar şi piedicile care opresc efectuarea transplantului renal în Spitalul Judeţean Timişoara.