Doctorul Milomir Ninkovic, şeful clinicii de Chirurgie Plastică, Reconstructivă, Chirurgia Mâinii şi Arşi din cadrul Spitalului Bogenhausen din Munchen, cel care a efectuat primul transplant bilateral de mână de la un donator în moarte clinică, este prezent zilele acestea la Timisoara, unde participă la un seminar de microchirurgie.
Coafura este cea care întregeşte aspectul ţinutei unei femei. Părul necesită o îngrijire specială, şi pentru asta trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită.
Săptămâna viitoare, Casa Judeţeană de Pensii Timiş distribuie bilete de tratament pentru pensionari, 18 în staţiunea 1 Mai şi patru în Bala.
La Timişoara se pregăteşte un mega-eveniment caritabil: o licitaţie pentru a salva viaţa unui tânăr bolnav de leucemie. Mulţi am auzit poate povestea lui Daniel Răduţă, pe mulţi ne-a impresionat, iar câţiva oameni cu suflet s-au gândit să mai încerce să facă ceva pentru a-l ajuta. Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan îşi scoate la licitaţie casca de război, Adrian Hădean costumul de bucătar, iar Florin Chilian pune la bătaie melodia „Zece”.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2