Medicii social-democraţi din Timiş s-au întâlnit vineri la Consiliul Judeţean, într-o dezbatere pe tema sistemului sanitar actual al judeţului. Dezbaterea a fost iniţiată de Convenţia Medicilor Social-Democraţi din Timişoara la ideea viceprimarului Sorin Grindeanu şi a fost mediată de Ovidiu Brânzan, fost ministru al Sănătăţii, şi prof. dr. Florin Bîrsăşteanu, de la Spitalul Judeţean Timişoara.
ADVERTORIAL. Fii frumoasă la orice vârstă cu tratamentele OxyPods de la Pollogen, un lider mondial în estetică! Lansarea a avut loc în cadrul unui eveniment fastuos organizat de către cei de la Estetiq Solutions la București. La lansare au fost prezente vedete locale precum Diana Munteanu, Lili Sandu și alte personaje mondene din Capitală.
Totul este energie. Orice puteți atinge, mirosi, vedea, gusta, corpul uman, dar și obiectele, plantele, solul, absolut totul pe lumea asta este alcătuit din molecule, rezultate din atomi, care, la rândul lor, sunt alcătuiți din protoni, electroni și neutroni, adică nimic altceva decât energie. Einstein a demonstrat acum multă vreme că E=mc2, adică energia = masa ori viteza luminii la pătrat, sau, în traducere liberă, energia și materia sunt indisolubil legate între ele. Așa a apărut fizica cuantică, cea care studiază funcționarea lumii la nivel microatomic.
Lista medicamentelor compensate, care va include şi tratamente apărute în ultimii şase ani, nu va apărea nici în 1 aprilie, aşa cum promisese fostul ministru al Sănătăţii. Noul şef de la Sănătate vrea să revizuiască activitatea predecesorului său, aşa că termenul a fost amânat din nou.
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat