Pe stradă, în şcoli şi mai ales în clinicile de pediatrie sunt văzuţi tot mai des copii şi tineri supraponderali. Judeţul Timiş nu face excepţie de la statisticile care spun că aproape doi copii din zece au probleme cu greutatea.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că, din această săptămână, Uniunea Social-Liberală „a trecut la fapte” în judeţ, odată cu constituirea unor noi majorităţi în mai multe consilii locale. Liderul liberal vrea să scoată cât mai repede PDL din „poziţiile de exercitare a puterii”.
Preşedinte al PNL Timiş şi potenţial candidat la funcţia de primar al Timişoarei în 2012, Nicolae Robu, crede că oraşul de pe Bega nu poate aspira la statutul de capitală culturală europeană având o Gară de Nord cu aspectul actual, drumuri cu gropi, locuri puţine de parcare şi clădirile din centrul istoric care stau să se dărâme peste trecători.
La trei zile după suspendarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Timişoara, liderul social-democraţilor din judeţ, Titu Bojin, a oferit, joi, câteva explicaţii legate de această decizie. Totul a ţinut de îmbunătăţirea activităţii partidului şi faptul că în ultimele zece luni au dispărut din filiala municipală... 3.500 de membri de partid, susţine Bojin.
Provine dintr-o familie de stilişti, are o experienţă de peste 14 de ani în domeniu, pune multă pasiune în ceea ce face şi a coafat vedete precum Monica Columbeanu, Oana Roman, Iulia Vântur şi Oana Cuzino. Desemnat „Cel mai bun hairstylist al anului 2010” la Romanian Fashion Awards, Massimiliano Cornacchia a lăsat în urmă capitala şi s-a stabilit în Timişoara.