Un echipaj de poliție a plecat în urmărirea unui autoturism, în noaptea de duminică spre luni, la Vinga, după ce șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor. Urmărirea s-a încheiat câteva minute mai târziu, când conducătorul auto a intrat cu mașina într-un tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Șoferul a fost rănit ușor.
Orice s-ar zice, călătoria cu trenul pare în continuare tentantă. Dacă faci, înainte de a alege între maşină şi tren, un calcul care să ţină cont de timp, stres şi bani, vei descoperi că trenul pare a fi cea mai bună soluţie: nu ai grija condusului, poţi să citeşti, să lucrezi, sau să dormi în timpul călătoriei şi, evident, te costă mai puţin. Asta în teorie. În practică, însă, toate aceste calcule nu fac nici măcar două parale, căci la faţa locului, te izbeşti violent de realitatea românească, care îţi face viaţa un chin. Deşi pare o concluzie subiectivă, lucrurile chiar stau foarte prost.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1
Ştiri din Timiș
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18. Tot atunci va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
2
Ştiri din Timiș
În inima Timișoarei, pe strada Costică Rădulescu, colț cu strada Cerna, se află Brasileiro Steak House, o oază culinară care aduce aromele autentice ale Braziliei mai aproape de tine. Inspirat de tradițiile rodizio, acest restaurant promite o experiență gastronomică unică, unde fiecare masă devine un spectacol al gusturilor.
Eveniment
Timișul se află sub avertizare de cod portocaliu de vânt puternic până vineri la ora 14. Autoritățile intervin în județ la mai multe probleme cauzate de fenomenele meteo. UPDATE. Zeci de localități fără curent. UPDATE 2. Aproape 50 de intervenții ale pompierilor militari în județ