tion.ro Web analytics

trenuri

Tion

ADVERTORIAL. Trenulețul, una dintre jucăriile preferate ale copilăriei, aduce bucurie la orice vârstă și stimulează dorința de a colecționa și chiar de a construi noi modele de vagoane, de șine, de a adăuga mereu noi accesorii. Această dorință de a poseda sau colecționa astfel de obiecte miniaturale fermecătoare este dovedită de numărul mare de clienți al magazinului la Trenulistul care au apelat la serviciile oferite, au achiziționat diverse componente sau au cerut consultanță de specialitate. Tocmai de aceea, pentru a marca o sărbătoare a firmei - împlinirea unui an de funcționare a showroom-ului -,  Trenulistul a lansat un concurs cu premii tentante, numit Loterie Aniversară „La Trenulistul HTE”.
ADVERTORIAL. Jucăriile copilăriei... Unele ne-au rămas în memorie chiar dacă au trecut de atunci câțiva ani sau câteva zeci de ani. Ne amintim cum erau, momentul când le-am primit și cât de tare ne-am bucurat de ele. Pe altele poate că le-am dorit foarte tare și am așteptat cu speranță ziua în care le vom primi. Trenulețul este una dintre jucăriile pe care aproape toți copiii și-au dorit să o aibă, să-i monteze șinele, locomotiva și vagoanele, să fixeze gările și apoi să îl conducă pe șine, într-o călătorie imaginară, plină de momente deosebite. Să știi că bucuria de a fi din nou copil și de a-ți pune imaginația la treabă  o poți trăi și acum, la maturitate, împreună cu cei dragi ție. Firma Trenulist te ajută să redescoperi copilul din tine și plăcerea jocului.

Ştiri din Timiș

Autostrada Timișoara – Moravița va avea executant încă din această primăvară, spune Grindeanu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este în licitație cu primele două loturi ale autostrăzii Timișoara – Moravița. Ministrul Sorin Grindeanu spune că probabil în luna mai vor fi semnate contractele pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Târgul Imobiliar

A doua zi la Târgul Imobiliar Timișoara la Iulius Congress Hall. Întâlnire cu dezvoltatorii, oferte și premii
Duminică, 6 aprilie, de la ora 10 până la ora 18, mai puteți veni la Târgul Imobiliar Timișoara, unde veți găsi cele mai bune oferte de pe piață direct de la dezvoltatori, soluții de finanțare, dar și oferte pentru achiziționarea uni locuințe. Intrarea este gratuită.

Turism

FOTO. Muzică electro și... brânzeturi, lângă Paris
Festivalul Mad Jacques Fromage, născut în toamna anului trecut, este un eveniment unic și captivant, care combină pasiunea pentru brânzeturi cu muzica electro și atmosfera de festival modern. Organizat în regiunea pariziană, acest festival a oferit la prima ediție o experiență inedită și memorabilă pentru mii de participanți, fapt care a atras promisiunea organizării cât mai multor asemănătoare.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 aprilie 2025, în Timișoara?
Duminică puteți trece pragul Târgului Imobiliar Timișoara, fiind ultima zi în care vă puteți întâlni cu dezvoltatorii din oraș și să vă bucurați de oferte. Mai puteți merge la proiecții, la Târgul de Paște, la spectacole și expoziții.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Sute de vizitatori în prima zi a ediției de primăvară a Târgului Imobiliar Timișoara TIT 2025. Noutățile pregătite pentru vizitatori
În acest weekend, vizitatorii au ocazia să profite de oferte în exclusivitate venite din partea dezvoltatorilor și să afle detalii despre cele mai noi proiecte imobiliare din Timișoara. Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2025 este organizat la Iulius Town Congress Hall de Tion.ro, Agenda, Publitim și Imobiliare.ro.

Capitală Culturală

Spectacolul „Sidy Thal”, despre atentatul antisemit din Timișoara, pe scena Teatrului Național din Budapesta
„Sidy Thal”, un spectacol itinerant al Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), realizat în coproducție cu Teatrul Evreies de Stat (TES) va fi prezentat în cadrul celei de-a 12-a ediții a festivalului internațional MITEM (Madách International Theatre Meeting), care se va desfășura la Teatrul Național din Budapesta.

Ştiri din Timiș

FOTO. Progres pe drumul de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și A1. Stadiul lucrărilor, la aproximativ 50%
Lucrările la drumul de legătură între DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1 continuă și săptămâna aceasta, cu aproximativ 200 de muncitori și utilaje pe șantier.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici