Tânărul care, vineri seara, a furat o troiță, la Timișoara, este liber. Polițiștii i-au dat drumul după ce hoțul a fost iertat de reprezentanții Parohiei Ortodoxe din Ronaț.
Astăzi vezi imagini cu șoferul unui BMW X5 care trece pe roșu și este la un pas de a face accident. Discutăm apoi despre tânărul care, vineri, a furat o troiță, de pe un teren din Timișoara.
Troița care a fost furată vineri noapte de pe un teren al Parohiei Ortodoxe din cartierul Ronaţ, a fost găsită, marți, în curtea unui tânăr de 23 de ani din Timișoara. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a acționat singur și că era beat atunci când a decis să plece cu troița.
Pentru hoţii din Timişoara nimic nu e sfânt. Persoane necunoscute încă, au furat, în timpul furtunii de vineri, o troiţă de lemn sculptată în Maramureş şi care fusese amplasată pe un teren al Parohiei Ortodoxe din cartierul Ronaţ.
Copiii Grădiniței "Troița" și cei ai Școlii Primare "Sf. Antim Ivireanul" din Timișoara, împreună cu toți cei care se ocupă de educarea și creșterea lor sufletească, întâmpină Sărbătoarea Nașterii Domnului cu "suflet curat, voci cristaline și colinde autentice", într-un Concert de Colinde, anunță dascălii școlii.
Capitală Culturală
O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor va avea loc la Timișoara. Duminică, 27 aprilie, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită să retrăiți emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată.
Sănătate
„O dată pe an ar trebui să ne facem un set de analize uzuale”, o recomandare a medicilor pe care mulți au auzit-o, dar puțini știu exact ce presupune acest set și cât de multe informații utile despre sănătatea noastră poate oferi.
Mapamond
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11, ora României, la Bazilica Sfântul Petru, a anunțat Vaticanul într-un comunicat.
România
„Ora cu și pentru animale”, un opțional care se desfășoară deja în județul Ilfov, ar putea fi inclus în oferta națională de discipline opționale începând cu anul școlar 2026-2027. Informația a fost anunțată de Hilde Tudora, directorul Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, într-un interviu pentru Edupedu.ro.
Eveniment
Un jandarm aflat în timpul liber a surprins un bărbat care avea o cutiuță cu substanțe, în fața unui bloc din Timișoara. Și-a alertat colegii și aceștia l-au interogat pe bărbat, astfel aflând că a achiziționat substanțele din Germania pentru consum propriu. A fost predat autorităților pentru continuarea cercetărilor.
4
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să amendeze persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 25 de județe, printre care și Timiș.
Utile
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le oferă angajatorilor asistență practică și informații actualizate privind utilizarea eficientă a noului sistem informatic ReGES Online.