Marea operațiune de reparare a trotuarelor din zona centrală mai așteaptă, pentru că SDM încă nu are pavajul necesar. Absolut toate trotuarele vor fi pavate, anunțau oficialii primăriei în urmă cu câteva săptămâni, dar peisajul din zona centrală este dezolant: o parte din trotuare sunt sparte, pline de noroi și mizerie. Iar nimeni nu știe când vor fi reparate.
Trotuare înguste, pe care au mai fost construiți și stâlpi de iluminat public, mame cu cărucioare nevoite să circule printre mașini, deoarece nu au cum trece, așa arată unele străzi din Timișoara, în 2018, chiar dacă au fost proaspăt reabilitate. Primarul Nicolae Robu susține că este neputincios și dă vina pe greaua moștenire.
Ne lăudăm cu un oraș „smart city”, dar nu suntem în stare să avem grijă de trotuare sau de străzile orașului. Mai mult, de unele locuri destinate pietonilor chiar ne batem joc. Vorbim despre modul Primăriei Timișoara de a întreține trotuarele din oraș. Și avem și cazuri concrete.
Carosabilul este ca-n palmă, trotuarele la fel, deși nu pe tot bulevardul, însă spațiile verzi au fost lăsate de izbeliște. Mai mult, marți noapte au fost tăiate cablurile aeriene și lăsate în voia sorții, peste arbuști sau chiar pe trotuare, pietonii fiind nevoiți să le ocolească. Muncitorii contractați de primărie au uitat și de pista pentru bicicliști care ar fi trebuit amenajată pe o bucată din trotuar, lângă Mecanică.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.
Eveniment
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția.
1
România
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).
2