
Lucrările „în forță” la trotuarele arlechin din centrul Timișoarei continuă și în aceste zile, deși pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost înregistrat un dosar penal ce vizează fix modul în care s-a deschis acest șantier. Plângerea, în ciuda aparențelor, nu are legătură nici cu soluția aleasă – deși și aceasta a fost contestată de specialiști – ci cu faptul că primăria a cerut aviz pentru un lucru, apoi a făcut alt lucru. Tion.ro vă prezintă astăzi acest aviz, în integralitatea lui, precum și ultimele explicații ale celor din Primăria Timișoara.