Ana Munteanu, coordonator Verde pentru Biciclete, a aflat, prin intermediul TION, că, în curând, Timișoara va avea prima șosea cu piste de biciclete late de un metru și jumătate, cu trasee speciale, care vor fi amenajate pe trotuare. Ana Munteanu se declară dezamăgită de această veste și acuză o „lipsă de transparență și de consultare” în derularea acestui proiect, respectiv la realizarea pistelor, care o „sperie profund”.
Ne vom lăuda în curând cu prima șosea din Timișoara care va avea piste de biciclete late de un metru și jumătate, numai că traseele speciale pentru bicicliști vor fi amenajate pe trotuare. Vor avea însă treceri line, impuse de primărie proiectanților. Vorbim despre Calea Bogdăneștilor, care va fi modernizată cu peste 30 de milioane de euro.
Drumarii de la SDM lucrează deja la repararea trotuarelor sparte în centrul orașului, care vor fi plombate, așa cum a anunțat primarul Nicolae Robu. Pavajul va fi pus abia din primăvara lui 2020. Deși se laudă chiar și cu o parcare de cartier, Robu spune că nu este nimic senzațional să se facă lucrări de infrastructură.
Drumarii SDM nu se vor apuca de trotuare până nu vor finaliza lucrările începute la carosabil, în zona primăriei. Se lucrează în fața primăriei deja de o săptămână, iar până acum tot ce s-a reușit a fost scoaterea bordurilor. Nicolae Robu spune că în două săptămâni va fi închis șantierul pe carosabil.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
2
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.