Timișoara sărbătorește, în 3 august, 99 de ani de la instaurarea administrației românești. Cum altfel dacă nu cu concerte ale unor artiști contemporani? Cântă de Ziua Timișoarei Alex Velea și Antonia, Lidia Buble, Connect-R, Horia Brenciu, Vama sau Phoenix. Antonia a concertat și anul trecut, iar pe scenă urcă doar două trupe locale.
Premierul Victor Ponta, alături de ministrul Apărării, Mircea Duşa, și Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, asistă, duminică, la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti în Afganistan.
Statele Unite ale Americii au anunţat că vor face exerciţii militare în Polonia, la care vor participa mai multe ţări NATO, printre care şi România. Anunţul a fost făcut de ambasadorul american la Varşovia, vineri.
Dacă oficialii Primăriei Timişoara au anunţat, într-o primă fază, că vor face un sondaj on-line pentru a selecta artiştii care să concerteze de Revelion în centrul oraşului, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii, acum reprezentanţii municipalităţii se gândesc să nu-i mai întrebe nimic pe timişoreni, pentru că opţiunile sunt oricum limitate.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.