Secția de Artă a Bibliotecii Județene Timiș a fost relocată din corpul C în corpul A al Bastionului Theresia. Începând de marți, 15 iulie 2014, când aceasta se va redeschide oficial, cititorii vor putea consulta aici cele 17.000 de volume ale secției ce poartă numele regretatului critic de artă Deliu Petroiu.
Biblioteca Județeană Timiș invită timișorenii să fie „martori” la o ediție în stil talk-show a micului dejun literar, avându-l protagonist pe scriitorul Tudor Crețu, directorul BJT.
Sute de cititori s-au tolănit cu cărțile și personajele lor preferate sau cu cele din întâmplare întâlnite într-o însorită după-amiază de joi, pe foile de cort întinse, pe post de pături, în Parcul Botanic din Timișoara. Biblioteca Județeană Timiș (BJT) a pregătit pentru "Pătura care citește", eveniment ce are ambiția de a fi cel mai mare picnic de lectură din România, o mulțime de evenimente, programul fiind deschis de concertul trupei Vest.
Lecturi publice, concepte-surpriză de promovare a lecturii, dezbateri, vernisaje; toate sunt cuprinse în programul festivalului național de literatură, Litvest, eveniment ce se va desfășura în această săptămână la Timișoara. Organizată de Consiliul Judeţean Timiş şi Biblioteca Judeţeană Timiş (BJT), ediția a doua a ” vestivalului” (cum îl numesc inițiatorii) naţional de literatură LitVest, se va derula în intervalul 19-21 septembrie 2013.
Mapamond
Papa Francisc a murit luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat. UPDATE. Mesaje din partea oficialilor români
5
Mapamond
Mai multe persoane participante la un studiu au reușit să perceapă o nouă culoare, care nu a mai fost niciodată văzută de ochiul uman, după ce s-au folosit lasere care au activat în mod selectiv anumite celule din retină, scrie publicația Nature, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Copiii din satul Moșnița Veche vor beneficia, în curând, de o nouă grădiniță în sistemul public.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Lugoj a transmis că, începând cu data de 15 iunie, Podul de Fier va fi închis circulației pentru o perioadă estimată de aproximativ trei luni, pentru lucrări de reparații capitale.
Ştiri din Timiș
Corul feminin Carmina Dacica va concerta în Domul Sf. Gheorghe. Catedrala catolică își va sărbători, miercuri, hramul.
Mapamond
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu s-au dat alte ordine privind prelungirea măsurii, scrie Agerpres.
Cariere de Poveste
Alexandra Molodoi este o tânără ambițioasă cu spirit antreprenorial. Muncește încă de când avea doar 16 ani. A lucrat în diverse domenii, iar de zece ani este broker de asigurări.