
Anchetă a polițiștilor timișoreni în cazul unui bărbat de 49 de ani din Constanța. Oamenii legii îl cercetează pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale, dar și pentru șantaj după ce au descoperit că individul suna la întâmplare fete minore și le vorbea porcos. El a fost adus la Timișoara și a fost reținut pentru 24 de ore. UPDATE. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

În 2013, Primăria Galați a decis realizarea unui proiect inedit, un tunel pe sub Dunăre care să lege localitatea de județul Tulcea. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali și s-a mers mai departe până la găsirea unui consorțiu de firme care să se ocupe de studiul de fezabilitate și mai târziu de construcție. Între timp, conducerea Primăriei Galați s-a schimbat, iar tunelul a fost dat uitării. Cu toate acestea, firmele care încă au contract pentru realizarea proiectului vor să continue lucrările și au decis să acționeze primăria în instanță.
Azi în Timișoara
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.
Eveniment
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit.
Eveniment
Accident în lanț produs luni după-masă, pe DN6, în apropiere de localitatea Remetea Mare. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital.
1
Mapamond
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul. Odată cu plecarea sa, Biserica intră într-o perioadă de doliu profund și de tranziție, urmată de procesul riguros de alegere a succesorului, potrivit relatează Reuters și AFP.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara găzduiește un program special dedicat unora dintre cele mai apreciate filme românești ale anului, aflate în cursa pentru Premiile Gopo. Timp de mai multe zile, cinefilii vor putea urmări pe marele ecran producții care au fost premiate la diverse festivaluri.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să ia parte la cea de-a doua ediție a „Mend In Public Day”, o sărbătoare internațională a reparațiilor textile, organizată sub umbrela Fashion Revolution Week.