La Timişoara se fac jocurile pentru stabilirea viitoarei campioane naţionale la minifotbal. Din 30 iunie până în 3 iulie baza sportivă Alborz din Complexul Studenţesc găzduieşte turneul celor mai bune 24 de formaţii din România.
Formaţia Byron se află într-un turneu naţional de lansare a DVD-ului "Live Underground", oprirea locală a acestuia fiind programată pentru data de 15 iunie la clubul Life!Pub.
Horia Brenciu şi HB Orchestra vor susţine un concert extraordinar la Timişoara marţi, 24 aprilie la Filarmonica Banatul, de la ora 20, evenimentul fiind inclus în turneul naţional Fac ce-mi spune inima.
Timişoara este unul dintre primele trei oraşe cuprinse în itinerariul celebrilor actori Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, în noul lor turneu naţional.
Marţi seara, la clubul Daos a avut loc un eveniment la care fanii de rock aveau obligaţia morală să îşi facă apariţia. Sub titulatura We’re In This Together, câţiva muzicieni autohtoni au „executat“ un tribut Nine Inch Nails.
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1