Şi-a dat militarul dispărut la Timişoara
foc, în pădurea de lângă
Mănăstirea Şag? Aceasta este
întrebarea la care încearcă acum să
răspundă poliţiştii timişeni.
Pentru a afla răspunsul ei au invitat membrii familiei
lui Gheorghe Răescu pentru a vedea pozele cu trupul
carbonizat descoperit la Şag.
Vaporaşe pe Bega, nu doar ambarcaţiuni de
agrement, ci transport public pe apă, un traseu de
promenadă pentru pietoni şi biciclişti de-a
lungul canalului, multe spaţii verzi, patru pasarele
şi tot atâtea poduri noi peste Bega (unele deja
contestate!) – toate ar fi realizabile
până prin 2015, susţin reprezentanţii
Primăriei Timişoara.
Desfăşurare impresionantă de forţe la
Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului. De
joi, aici va avea loc o nouă ediţie, cea de a
şaptea, a TimAgralim.
Timişul nu e printre fruntaşi la capitolul
salarii. Media salariului primit de angajaţii
bănăţeni nu e nici pe departe printre cele
mai bune dar nici printre cele mai slabe din România.
Marian Iancu i-a făcut o propunere fostului antrenor a
lui FC Timișora, Dusan Uhrin de a se întoarce pe
malul Begăi. Cel puţin aşa a spus şeful
clubului la un post TV local.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.