BC Timişoara a avut programată restanţa cu UBT Cluj, echipa ”bună” a oraşului de pe Someş. Din păcate, după această deplasare Dragan Petricevic nu a mai avut motiv să se bucure, poate doar că a revăzut oraşul unde a lucrat o bună perioadă. BCT a pierdut, 79 – 73.
Timba Timişoara nu reuşeşte să îşi adauge o nouă victorie la lista celor puţine avute deja şi e învinsă pe teren propriu de cei de la UBT Cluj, cu scorul de 94 – 78. Meciul a decurs bine în prima parte, dar timişorenii au cedat în jumătatea secundă, pierzând partida.
BC Timba Timişoara s-a deplasat la Cluj în ultima etapă a campionatului pentru a întâlni formația clujeană UBT. Surpriza nu s-a produs şi timişorenii au fost învinşi cu scorul de 82 – 62.
BC Timişoara a reuşit să treacă de UBT Cluj, o echipă incomodă. Echipa s-a confruntat cu accidentările lui Jovanovic şi Tica, care au jucat puţin, iar asta s-a simţit în teren. Antrenorul Dragan Petricevic a ţinut din nou să mulţumească publicului pentru sprijinul primit de echipă.
Eveniment
La Jimbolia, un dezacord între vecini privind locurile de parcare a degenerat într-un incident violent, soldat cu avarierea unui autoturism și deschiderea unui dosar penal.
Mapamond
Bărbatul suspectat că a intrat cu un vehicul într-o mulţime în oraşul New Orleans, provocând moartea a cel puţin 10 persoane şi rănind alte 35, a fost identificat de FBI ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american din Texas în vârstă de 42 de ani, scrie Agerpres.
1
Mapamond
Poliţia din Muntenegru caută în oraşul Cetinje un individ înarmat care a ucis miercuri şapte persoane, printre care doi copii, după o dispută într-un bar, potrivit Agerpres.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți face o plimbare prin centrul Timișoarei.
Eveniment
Accident produs la Giroc, miercuri la prima oră. Un tânăr șofer a pierdut controlul asupra vehiculului și a lovit geamul unei benzinării, distrugându-l.
7
Eveniment
Accident produs chiar în prima zi a noului an, între Ghilad și Gad. O șoferiță în vârstă de 48 de ani a fost rănită după ce mașina în care se afla a ajuns într-un canal de pe marginea drumului.
Ştiri din Timiș
Din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, odată cu trecerea în noul an, România a intrat în spațiul Schengen. Momentul a fost marcat și în Timiș, la punctul de trecere a frontiere Cenad, singurul din județ cu trecere spre Ungaria, deci și singurul care rămâne fără bariere cu această ocazie.
5