Preşedintele Vladimir Putin şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, negociază încetarea focului în sud-estul Ucrainei, acolo unde conflictele dintre proruşi şi proeuropeni continuă. Armistiţiul a fost luat în calcul după ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în zona de conflict.
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a interzis cooperarea cu Rusia în domeniul militar. Vicepremierul Ucrainei, Vitali Iarema, a făcut acest anunț, luni, într-o emisiune a unui post ucrainean de televiziune.
Tensiunile dintre Moscova şi Kiev cresc, în condiţiile în care Gazprom, gigantul rus din energie, a încetat furnizarea de gaze naturale spre Ucraina, luni, la ora 09:00 (ora României).
Președintele rus Valdimir Putin și șeful statului ucrainean, Petro Poroşenko, au purtat discuții despre modalitățile de detensionare a crizei din Ucraina. Porosenko prezentat un plan de pace, dar s-a plâns de o presupusă incursiune a unor tancuri.
Președintele rus, Valdimir Putin, a amenințat Ucraina că va trece la o cu totul „altă fază" în cazul în care Kievul refuză să plătească 385 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze naturale ruseşti. Putin a precizat că prețul propus este același pe care îl plătea Ucraina înainte de demiterea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, în februarie.
Cinema
Spitalul Județean „Pius Brînzeu” din Timișoara vă invită la o nouă proiecție din programul „cinemavindek”, care prezintă filme artistice vechi. Intrarea este liberă.
Sănătate
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, în timpul unei conferințe de presă din această săptămână, că este necesară o reformă a rezidențiatului.
Ştiri din Timiș
Pasajul Solventul este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, menit să fluidizeze traficul dintre nordul și sudul orașului. Chesonul de beton care va forma pasajul continuă să fie împins pe sub liniile de cale ferată.
4
Eveniment
O misiune de patrulare a jandarmilor montani din zona stațiunii Muntele Mic, din județul Caraș-Severin, s-a transformat într-o acțiune de salvare, după ce o familie din Timișoara a rămas blocată cu autoturismul în zăpadă, în zona montană Șaua Jigorie.
4
Turism
Pe coasta de vest a Africii, în fiecare an, în prima jumătate a lunii ianuarie are loc un festival dedicat spiritualității locale: voodoo. Stereotipic, acest curent a fost asociat cu lucruri negative, printre care magia neagră sau ritualuri demonice. Toată lumea cunoaște celebrele „păpuși voodoo”. În realitate, vorbim de un set de credințe tradiționale și un spiritualism aparte.
1
Ştiri din Timiș
În perioada 18-25 ianuarie, în Timiș se va desfășura Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor având ca temă călăuzitoare: „Crezi tu aceasta?” (In 11,26), care pornește de la dialogul dintre Isus și Marta, atunci când Isus a vizitat casa Martei și a Mariei din Betania, după moartea fratelui lor Lazăr, așa cum este relatat de Evanghelistul Ioan.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții sau la un spectacol de teatru.
2