Fostul premier ucrainean şi candidat la Preşedinţie, Iulia Timoşenko, a anunţat, luni seara, că va lansa o mişcare populară de rezistenţă „care trebuie creată în Ucraina de către oameni doritori să-şi apere acum ţara”.
Potrivit unui fotograf AFP aflat la fața locului, manifestanţi proruşi au preluat luni controlul asupra încă unui comisariat din estul rusofon al Ucrainei, în orașul Gorlivka, din provincia Doneţk.
O operaţiune „antiteroristă” a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care au ocupat prin forţă sedii ale serviciilor de securitate, anunţă, luni, ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. "Teroriştii" proruşi au primit un ultimatum ca până luni să pună jos armele.
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, duminică, în estul Ucrainei, în oraşul Slaviansk, unde, cu o zi înainte, mai mulţi militanţi proruşi au ocupat mai multe instituţii.
Militanții proruși înarmați au preluat controlul asupra unui comisariat de poliție și a două unităţi ale serviciilor de securitate ucrainene din orașul Slaviansk, din estul Ucrainei, în cursul zilei de sâmbătă.
Mapamond
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a declarat că este o ușurare să se afle acum în remisiune după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie Agerpres.
Mapamond
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat miercuri în timpul unei descinderi a anchetatorilor, o măsură fără precedent în urma crizei politice cauzate de încercarea sa eșuată de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișoara, supranumită și „Mica Vienă,” nu este doar un oraș al artei și istoriei, ci și un loc plin de oportunități pentru familiile care vor să petreacă timp de calitate împreună.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură îi invită pe artiștii stradali din Timișoara să se înscrie la procedura de autorizare. Aceasta va avea loc în perioada 28-29 ianuarie în Sala Lira a Casei de Cultură de pe strada Miron Costin numărul 2.
Utile
Miercuri, 15 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Cât de des îți faci timp să te oprești și să asculți ce îți transmite corpul? Nu e vorba doar de dureri evidente sau oboseală extremă, ci de acele semnale subtile pe care le simți zilnic. Corpul tău are un mod propriu de a comunica, iar dacă îl ignori prea mult timp, poate să îți „strige” prin probleme mai serioase.
Ştiri din Timiș
Și în această dimineață a fost emis un cod galben de ceață în mai multe localități din județul Timiș și pe raza județului Arad. Șoferii sunt atenționați să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic pentru a evita accidentele.
Capitală Culturală
Conferințele Arheotim continuă la Universitatea de Vest din Timișoara. Promite să fie o incursiune captivantă în lumea fascinantă a ingineriei și artei funerare antice, dezvăluind secretele unor monumente care au modelat peisajul cultural al regiunii Traciei de Nord-Est. Evenimentul este deschis publicului larg, fiind o oportunitate unică de a învăța despre realizările remarcabile ale trecutului.