BIHOR - Între preşedintele UDMR Bihor, Kiss
Alexandru, şi şeful său de partid, Marko
Bela, persistă o relaţie tensionată de mai
multă vreme. Cauza: deciziile luate de liderul UDMR nu
sunt pe placul organizaţiei din Bihor.
Arad - Deşi este afectat de faptul că a pierdut „la mustaţă” încă un mandat de parlamentar, în folosul colegului său, Farago, deputatul Kiraly Andras este optimist, sperând că va primi o funcţie în viitorul guvern, indiferent ce forţă politică va face guvernul.
În Transilvania, învăţarea limbii maghiare ar trebui să devină obligatorie, susţine preşedintele UDMR, Marko Bela. Acesta a precizat că Uniunea va face chiar un proiect de lege în acest sens. “Gest iresponsabil şi neconstituţional”
Bistriţa - La Conferinţa Naţională a aleşilor locali ai UDMR, desfăşurată,la sfârşitul săptămânii, la Bistriţa, viceprimarul Aradului, Aradului, Levente Bognar (foto), a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Aleşilor Locali ai UDMR.
Ştiri din Timiș
Noile troleibuze ale Timișoarei, produse de turcii de la Bozankaya – cei care au livrat orașului și tramvaie –, vor ajunge la Timișoara în primăvară, amintește viceprimarul Ruben Lațcău. Cele 33 de bucăți, parte a contractului de aproape 100 de milioane de lei, vor ajunge pe rând, până în toamnă.
Eveniment
Polițiștii locali au intervenit și anul trecut pentru a încerca reducerea fenomenului cerșetoriei. Astfel, 471 de cerșetori și oameni fără adăpost au fost găsiți în 2024 pe străzile Timișoarei, arată statistica Poliției Locale Timișoara, transmisă la solicitarea Tion.
1
România
Astăzi, 6 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante zile din calendarul religios, care marchează Botezul Domnului Iisus Hristos în râul Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 10 ianuarie.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la o seară de karaoke sau să faceți mișcare prin oraș.
România
Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), îi atenționează pe cumpărători să fie atenți în perioada reducerilor de iarnă. De la prețuri înșelătoare la descrieri false, există o mulțime de practici prin care comercianții încearcă să își facă produsele cât mai dezirabile.
România
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu consideră suspendat acordul încheiat cu partidele din coaliția de guvernare pentru susținerea sa la funcția de șef al statului, subliniind că aceasta nu înseamnă că nu mai are disponibilitatea de a candida, ci este nemulțumit de nehotărârea partidelor respective în ceea ce-l privește, scrie Agerpres.
11
Azi în Timișoara
Astăzi puteți merge la un concert la Târgul de Crăciun, fiind ultima zi când este deschis.