O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs în Ungaria, la 30 de kilometri de graniţa cu România, fiind implicate un autocar şi două microbuze cu cetăţeni români.
Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş anunţă deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, care va funcţiona temporar, vineri şi sâmbătă, la frontiera româno-maghiară situată pe râul Mureş, la aproximativ 2 kilometri de localitatea Cenad.
Autorităţile din Ungaria – în acţiune pe şoselele din judeţul Timiş. Şoferii indisciplinaţi care au circulat, marţi, pe ruta Timişoara - Sânnicolau Mare, au avut parte de surprize în trafic. Ei au fost opriţi la control de o echipă mixtă formată din poliţişti români şi unguri.
După o scurtă vacanţă estivală, „Locomotiva Jazz” revine pe şine, la Seghedin, în Ungaria, aducând noi surprize iubitorilor genului. Invitaţilor de până acum din România şi Ungaria li se adaugă, după câteva nume sonore din SUA, Marea Britanie, Danemarca sau Slovacia, un invitat de marcă din Estonia. Printre muzicienii participanţi se numără şi timişoreanul Victor Miclăuş.
Poliţiştii de frontieră din Timiş au prins, cu ajutorul aparatelor de termoviziune, trei irakieni de etnie kurdă care încercau să treacă ilegal frontiera României cu Ungaria.
Vineri seara, o persoană necunoscută a aruncat o petardă în cabina unui tramvai de pe linia 5, în zona Ronaț. Vatmanul a cerut retragerea de urgență pentru a fi evaluat medical. Polițiștii încearcă acum să dea de urma vinovatului.
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.